Bugetul municipal 2024 a fost votat de CMC. Documentul prevede inclusiv investiții în dezvoltarea suburbiilor
Bugetul municipal pentru anul 2024, propus de Primăria Chișinău, a fost votat, marți, 30 iulie, de Consiliul Municipal Chișinău. Pentru cel mai important document financiar al Capitalei au votat 37 de consilieri.
Potrivit bugetului, veniturile generale se estimează în sumă de 7,56 de miliarde de lei, cheltuielile în sumă de 8,2 miliarde de lei, cu un deficit de 644 milioane de lei.
Pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii suburbiilor sunt bugetate 170 de milioane de lei.
Amintim, primarii din suburbiile Capitalei au venit cu un apel către CMC să voteze pentru proiectul bugetului municipal, de care în mare măsură depind investițiile pe care le face municipalitatea în proiectele de dezvoltare și modernizare a celor 18 suburbii din municipiu.