64b3e20b-1597-4fa7-9985-af851b3313c7

Vadul lui Vodă: stadion multifuncțional la liceu – proiect realizat de primăria locală și municipalitate

06 noiembrie 2023

Condiții mai bune pentru desfășurarea lecțiilor de educație fizică pentru cei aproape 400 de elevi de la LT ”Ștefan Vodă” din Vadul lui Vodă. Stadionul de pe teritoriul instituției a fost reconstruit, în acest an, în cadrul unui proiect finanțat de Primăria locală și Primăria municipiului Chișinău.

Stadionul este împărțit în mai multe zone de sport: volei, baschet, fotbal și piste de alergare.

Proiectul de reconstrucție a costat 1,95 de milioane de lei, dintre care din bugetul municipal s-au alocat 850 de mii de lei, iar din cel local – peste un milion de lei.

Anterior, Primăria Chișinău a susținut financiar lucrările de termoizolare și restaurare a clădirii liceului din Vadul lui Vodă. Municipalitatea a alocat pentru aceste lucrări  peste 2 milioane de lei, iar primăria locală 126,5 mii de lei.

Școala, care a fost construită la mijlocul anilor 50 ai secolului trecut, are două blocuri de studii, cu trei etaje fiecare.

În patru ani, municipalitatea a investit în proiectele de infrastructură din Vadul lui Vodă peste 24 de milioane de lei. Este vorba despre coparticiparea la proiectele de reparație a drumurilor, construcție a trotuarelor și rețelelor de canalizare, modernizarea Falezei din zona plajei.