Durlești

Primarul General, la ”Ultimul sunet de clopoțel”: Ne bucură că putem deschide școli și grădinițe noi, centre de tineret și organiza multe activități pentru generația în creștere

30 mai 2023

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a participat la careul dedicat ”Ultimului sunet de clopoțel”, la Liceul Teoretic ”Hyperion” din Durlești.

Edilul –șef a menționat, în adresarea sa către elevi, profesori și părinți, că trăiește aceleași emoții ca acum 26 de ani, când a absolvit liceul.

”Noi, Primăria municipiului Chișinău, suntem un prieten bun al acestei instituții. Împreună construim un bloc de studii cu o sală sportivă. Vreau să vă asigur că suntem buni prieteni ai tuturor copiilor, tinerilor, cadrelor didactice și personalul auxiliar din municipiul Chișinău.  Ne bucură că putem deschide școli și grădinițe noi, centre de tineret și organiza multe alte activități pentru tânăra generație”, a declarat edilul.

Primarul General le-a mulțumit profesorilor pentru munca pe care o depun pentru a educa și instrui generația în creștere și le-a urat succes elevilor absolvenți la examene, iar celor care pleacă în vacanță odihnă plăcută.

”Le urez mult succes tuturor absolvenților de liceu la examenele de Bacalaureat și la cele de admitere în instituțiile de învățământ superior. Le doresc să-și realizeze scopul pe care și l-au pus în viață și să nu uite niciodată de pedagogii care au avut o mare contribuție la formarea lor ca personalități. De asemenea, le doresc tuturor elevilor o vacanță cât mai frumoasă, cu multe evenimente de neuitat și lecturi plăcute. Pentru această vară, Primăria municipiului Chișinău a pregătit un amplu program cu activități culturale, sportive și educaționale, tabere de odihnă, unde pot participa toți doritorii”, a spus Ion Ceban.

Primăria municipiului Chișinău cofinanțează lucrările de construcție a unui bloc de studii la LT ”Hyperion”. Deja, la 1 septembrie 2023, elevii claselor absolvente vor desfășura orele în noile săli de studii.

În noul bloc cu trei etaje sunt construite șase săli de clasă, o sală sportivă, două ateliere. La fiecare etaj au fost amenajate vestiare și grupuri sanitare. Noul bloc va permite  organizarea orelor de curs într-un singur schimb pentru cei aproape 1600 de elevi.

Contribuția financiară a Primăriei Chișinău la acest proiect este de 8,5 milioane de lei.