Ion Ceban

Primarul General, apel către edilii din suburbii pentru a-și consolida eforturile în stoparea inițiativei PAS de construcție a unei gunoiști pe un teren de 20 ha lângă Stăuceni

02 februarie 2023

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a făcut un apel către edilii din suburbiile Stăuceni, Cricova, Ciorescu și Tohatin, pentru a-și uni eforturile în stoparea unei inițiative legislative a deputatului PAS, Ina Coșeru, care prevede construcția pe un teren de 20 ha de lângă Stăuceni a unui Centru de gestionare a deșeurilor.

Edilul șef al Capitalei califică acest proiect de lege drept unul criminal și iresponsabil. Ceban a atras atenția asupra faptului că documentul, care urma să fie examinat la ședința Parlamentului din 02 februarie, nu are studii de fezabilitate, de impact asupra sănătății oamenilor, asupra mediului înconjurător.  Totodată, CNA atenționează în avizul său că proiectul poartă ”riscul apariției manifestărilor de corupție”.

Ion Ceban susține că dislocarea unei platforme pe 20 de hectare, unde va fi adus gunoiul din toate raioanele de centru ale țării, va afecta, în primul rând, locuitorii din sectoarele Râșcani și Ciocana, dar și pe cei din suburbiile Stăuceni, Cricova, Ciorescu și Tohatin.

”M-am adresat și primarilor din suburbii. Stăuceni, Tohatin, Ciorescu, Cricova, să convoace de urgență consiliile locale, să aducă la cunoștința acestora și să ia deciziile care se impun. Astăzi, prin proiectul de decizie pe care l-a perfectat municipalitatea și pe care îl vom propune spre vot CMC, este de interzicere de dislocare pe teritoriul municipiului Chișinău a unei gunoiști, fără ca oamenii să cunoască despre asta, fără expertizele de mediu, fără studii de fezabilitate, fără studiu de impact asupra sănătății cetățenilor”, a declarat edilul.  

După declarațiile Primarului General, la solicitarea autorului, proiectul de lege a fost retras de pe ordinea de zi ”pentru a fi îmbunătățit”.

În dimineața zilei de joi, Ion Ceban a mers a fața locului, unde urmează să fie construită gunoiștea, pentru a sesiza opinia publică și locuitorii municipiului Chișinău despre inițiativa deputaților de la guvernare.