Budesti

În premieră, la Budești, a fost deschis un Centru comunitar de zi pentru persoanele în etate

23 decembrie 2022

 

În premieră pentru municipalitate, la Budești, a fost deschis un Centru comunitar de zi pentru persoanele în etate. Centrul a fost construit cu suportul financiar al Primăriei Chișinău. Investiția municipalității în acest proiect a fost de 1,9 milioane de lei.

Instituția va fi o platformă unde persoanele de vârsta a treia vor beneficia de asistență socială, psihologică și juridică. Toate serviciile vor fi oferite gratuit.

Centrul va fi și locul unde vor fi organizate întâlniri dintre generații, unde va avea loc un schimb de experiență a oamenilor trecuți prin încercările vieții cu tinerii care pășesc în viața independentă.

De asemenea, în centru a fost amenajată o sală, unde bătrânii vor putea învăța cum să lucreze la calculator. Zece notebook-uri au fost donate centrului de Alianța Națională YMCA, partener al Primăriei municipiului Chișinău.

Pe teritoriul centrului au fost sădiți peste 30 de copaci Tuia, oferiți de Întreprinderea Municipală ”Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi.

La deschiderea centrului a participat Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban.

”Ne bucurăm de orice proiecte care sunt implementate în suburbii. Avem multe inițiative pe care le susținem financiar în cele 18 suburbii din componența municipiului Chișinău: reparația drumurilor, construcția apeductului și rețelelor de canalizare, reparația și construcția grădinițelor, a școlilor, extinderea și modernizarea iluminatului stradal pentru ca să facem viața noastră mai bună în aceste condiții complicate”, a declarat edilul-șef al Capitalei.

În prezent, la nivel de municipiu sunt în derulare un șir de programe menite să susțină oamenii în etate: ajutoare materiale unice, programe cu destinație socială, compensații, asistență personală, alimentație gratuită, călătorie gratuită cu transportul public, ajutoare pentru perioada rece a anului, pentru probleme de sănătate, dar și altele.

În ultimii trei ani, Primăria Chișinău a susținut la Budești proiecte investiționale în valoare de aproape 12 milioane de lei. Municipalitatea a  investit în construcția rețelelor de apă și canalizare, în infrastructura rutieră, în proiectele destinate tinerilor și promovării modului sănătos de viață.