Olga Ursu, despre blocajul instituit de autoritățile centrale la finanțarea suburbiilor: O apăsare pe buton va rezolva situația
Viceprimarul, Olga Ursu, a declarat, luni, la ședința operativă a serviciilor municipale, că rămân fără răspuns demersurile nenumărate înaintate de Primăria Chișinău către Ministerul Finanțelor pentru ridicarea blocajului și deschiderea modulului prin care se alocă investițiile municipale către suburbii.
Viceprimarul a menționat că în buget sunt resurse pentru a achita proiectele de dezvoltare a suburbiilor.
”Din păcate, blocajul (finanțării – n.red.) suburbiilor nu este doar în acest an. Anul trecut am avut aceiași situație – un blocaj inventat al distribuirii resurselor financiare către suburbii. Primăria a insistat și am demonstrat Cancelariei de Stat că aceste transferuri pot fi efectuate. Vom continua să scriem scrisori. Sper, nu fără răspuns cum a fost până acum. Este o problemă pur tehnică. Bugetul municipal dispune de resurse. Bugetul municipal este pregătit să transfere investițiile pentru suburbii”, a declarat Olga Ursu.
Viceprimarul și-a exprimat nedumerirea și față de dublele standarde ale consilierilor care nu au susținut, săptămâna trecută, bugetul municipal 2024, ce prevede 120 de milioane pentru finanțarea suburbiilor.
”Din păcate, săptămâna trecută, primarilor care au venit în fața consilierilor, li s-a promis că bugetul va fi votat. Însă, la sfârșitul ședinței am văzut o cu totul altă situație. Noi vom insista în continuare către Ministerul Finanțelor pentru deblocarea situației, care este una pur tehnică. O apăsare de buton va rezolva situația”, a spus Olga Ursu.
Amintim, Primăria Chișinău a transmis Ministerului Finanțelor scrisori informative prin care a enumerat lista suburbiilor care au aprobat în bugetul local obiectivele care se regăsesc și în bugetul provizoriu al municipiului Chișinău. Este vorba despre investiții municipale în proiectele de modernizare a școlilor, grădinițelor, infrastructurii drumurilor, construcția rețelelor de canalizare și apeduct, infrastructura de agrement.
De menționat, în data de 30 iulie, Primăria Chișinău va propune repetat CMC să susțină proiectul de buget pentru anul 2024. La ședința din 24 iulie, documentul nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru a fi supus dezbaterilor în lectura a II-a. Cel mai important document financiar al municipiului Chișinău a fost susținut de 24 de aleși municipali. Proiectul a fost votat de cei 20 de consilieri din fracțiunea MAN, doi aleși PCRM, și câte unul pe listele Partidului Nostru și Partidului ”Renaștere”. S-au abținut de la vot consilierii PAS și PSRM, împotriva bugetului a votat consilierul PPDA, Victor Chironda.