50f36d48-dcc0-4506-afc3-b9de078d8ab6

Municipalitatea a lansat o nouă rută de autobuz la Durlești

04 septembrie 2023

Astăzi, a fost lansată noua rută de autobuz pentru locuitorii din Durlești. Noul itinerar va parcurge una dintre cele mai populate zone din suburbie și va trece  pe strada Caucazului, unde până în prezent nu circula deloc transportul public.

Primăria municipiului Chișinău a decis deschiderea rutei noi de autobuz la Durlești, nr. 11 A, în urma a peste o mie de solicitări venite din partea locuitorilor.

Înainte de lansare, Primarul General, Ion Ceban, a testat itinerarul împreună cu specialiștii de la Direcția Generală Mobilitate Urbană, Parcul Urban de Autobuze și un grup de inițiativă din Durlești.

Peste 3000 de locuitori din Durlești vor avea, pentru prima dată, acces la transportul public municipal. Este vorba despre locuitorii de pe strada Caucazului.

Totodată, itinerarul traversează centrul orașului Durlești și mai multe instituții sociale, printre care liceul, grădinița, policlinica.

Ruta nou deschisă va avea următorul itinerar:

Tur – în raza urbei: Piața Dimitrie Cantemir, str. Ion Creangă, în raza or. Durlești: str. Tudor Vladimirescu, str. Ștefan Vodă, str. Alexandru cel Bun, str Cartusa, str. Nicolae Dimo, str. Caucaz;

Retur – în raza or.Durlești: str. Caucaz, str. Ștefan Vodă, str. Tudor Vladimirescu, în raza urbei: str. Ion Creangă, Piața Dimitrie Cantemir.

Pe traseul rutei se stabilesc următoarele stații ale transportului public:

tur – în raza urbei: „Universitatea Pedagogică Ion Creangă”,„str. Ștefan Neaga”, „str. Doina si Ion Aldea-Teodorovici”, „Piata Unirii Principatelor”, „Centrul Republican de Diagnostică Veterinară”, în raza or. Durlești: „Uzina mecanică experimentală”,. “Uzina ASCHIM”, „str. Ștefan Vodă”, „str. Livezilor”. „str. Bisericii “, „str. Vasile Lupu”, „Liceul Teoretic Hyperion”, „str. Petru Rareș”. „str. Policlinica”, „str. Nicolae Dimo 2″, „str. Nicolae Dimo 27″, „str. Caucaz”.

retur – în raza or Durlești: „str. Caucaz 101/1″, „str. Caucaz 73A”, „str. Caucaz 35″, „str. Caucaz 9″, „str. Cismelelor”, „Uzina ASCHIM”, „Uzina mecanică experimentală”, “Centrul Republican de Diagnostică Veterinară”, în raza urbei: “Piața Uniri Principatelor”, „str. Ion Creangă”, “str. Ștefan Neaga”, “Universitatea Pedagogică Ion Creangă”.

În prezent, se pregătește infrastructura pentru deschiderea altor rute noi de autobuz în suburbiile Bubuieci, Codru și satul Dumbrava din comuna Trușeni.