Singera

În toamnă, la Sîngera, urmează să fie deschisă una dintre cele mai mari grădinițe din suburbii. Investiția Primăriei Chișinău – 20 de milioane de lei  

10 iulie 2023

Primăria Chișinău, în parteneriat cu Primăria Sîngera, finanțează construcția uneia dintre cele mai mari grădinițe din suburbii. Deja din această toamnă, noua instituție de educație preșcolară urmează să primească prima promoție de copii.

Grădinița are o capacitate de 320 de locuri, iar activitatea educațională va fi organizată în 14 grupe.

Costul proiectului achitat de Primăria Chișinău, în perioada anilor 2019-2022, este de peste 20 de milioane de lei, iar a Primăriei Sîngera de aproape 11,7 milioane de lei. Pentru anul 2023, Primăria Chișinău a preconizat investiții la noua grădiniță din Sîngera de peste 6 milioane de lei, iar Primăria locală, până în luna iulie, a executat lucrări de aproape 870 de mii de lei.

La construcția grădiniței s-a ținut cont de cele mai înalte standarde de calitate. De exemplu, pentru acoperirea podelelor din grupe a fost folosit linoleumul medical, care are capacități antibacteriene și antifungice.

În fiecare din cele 14 grupe au fost amenajate blocuri sanitare dotate cu utilaj modern și confortabil pentru copii.

 

Grădinița va avea o sală sportivă și festivă, unde pentru preșcolari vor fi organizate activitățile de dezvoltare-educare.

La construcția bucătăriei au fost respectate toate standardele de calitate. În încăperea a fost montat un sistem de ventilare performant.

De asemenea, grădinița va avea propria spălătorie și uscătorie, unde vor fi montate echipamente moderne și economicoase.

În complex a fost construită și o cazangerie separată, dotată cu un cazan pentru generarea căldurii și două boilere cu o capacitate totală de două tone de apă.

În prezent, pe teritoriul instituției preșcolare se desfășoară lucrări de construcție a pavilioanelor și de amenajare a terenurilor de joacă.

De asemenea, din bugetul municipal au fost alocate surse pentru dotarea noii grădinițe cu mobilierul necesar.

În total, în anii 2020-2022, Primăria Chișinău a investit în proiectele de construcție, extindere și reparație a grădinițelor din suburbii peste 56 de milioane de lei.