IMG-346d85bb944db910c599c617a8f43f9f-V

Comuna Ciorescu este gazda Festivalului portului popular ”Port ie cu mândrie”, eveniment organizat în colaborare cu Primăria Chișinău

02 august 2026

Comuna Ciorescu este, astăzi, gazda Festivalului portului popular ”Port ie cu mândrie”, o sărbătoare a tradițiilor și valorilor naționale. Primăria Chișinău este partener al acestui eveniment, prin care se valorifică patrimoniul cultural al țării.
La eveniment, care este organizat în satul Făurești, participă locuitorii suburbiei și mulți oaspeți din municipiu și țară.
Valorificarea iei este esențială pentru păstrarea identității noastre naționale și recunoașterea valorii sale culturale în întreaga lume. Pe 1 decembrie 2022, camășa cu altiță a fost inclusă oficial în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, confirmând importanța ei universală.
Primăria Chișinău susține eforturile administrațiilor publice locale din suburbii orientate spre valorificarea patrimoniului cultural, arhitectural și istoric al localităților.


Din bugetul municipal au fost cofinanțate proiectele de modernizare și reparație capitală a edificiilor culturale și cu valoare arhitecturală și istorică din mai multe suburbii. De asemenea, municipalitatea susține evenimentele locale din suburbii care promovează istoria localităților, dar și oamenii care stau la baza dezvoltării lor.
La Ciorescu, Primăria Chișinău este partener la proiectul de conservare și valorificare a Complexului istoric și arhitectural ”Complexul de clădiri şi parcul fostei şcoli de agronomie, fondată de Ion Ciorescu”, care datează din secolul al XIX-lea.