408690096_914788880009528_3597675629362987749_n

Aleșii locali s-au întrunit în prima ședință a CMC

07 decembrie 2023

Consiliul Municipal Chișinău, ales la 05 noiembrie 2023, s-a întrunit, joi, 07 decembrie, în prima ședință de constituire.

La ședință au participat 50 din cei 51 de aleși locali. Prima ședință a fost condusă de decanul de vârstă al CMC, consilierul Galina Drăgan.

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a primit colanul și eșarfa de Primar, iar consilierii – legitimațiile.

Edilul – șef al Capitalei le-a mulțumit cetățenilor pentru încrederea acordată și a promis că va fi primarul tuturor locuitorilor municipiului.

”Indiferent din ce partid politic facem parte, oamenii ne-au votat pentru ca să furnizăm rezultate. Chișinăuienii așteaptă de la noi responsabilitate, profesionalism, implicare, dedicație și muncă, pentru soluționarea problemelor capitalei. Societatea a obosit de certuri, scandaluri, acuzații nefondate și așteaptă ca noii consilieri să muncească cât se poate de mult în beneficiul fiecăruia, a chișinăuienilor sau a celor stabiliți în aria metropolitană. Adresez felicitări tuturor consilierilor municipali și îmi doresc ca următorii 4 ani să fie productivi, iar dacă va exista critică la fel, aceasta trebuie să fie una constructivă”, a declarat Ceban.

Actuala componență a CMC este reprezentată de 7 formațiuni politice:

  • Mișcarea Alternativa Națională,
  • Partidul Acțiune și Solidaritate,
  • Partidul Socialiștilor din Republica Moldova,
  • Partidul Comuniștilor din Republica Moldova,
  • Partidul Politic Renaștere,
  • Platforma Demnitate și Adevăr,
  • Partidul Nostru.