80 la sută din lucrările de amenajare a curții Liceului Teoretic ”Gh. Ghimpu” din Colonița sunt executate
80 la sută din lucrările de amenajare a curții Liceului Teoretic ”Gh. Ghimpu” din Colonița sunt executate. Proiectul investițional este implementat cu fondurile alocate de Primăria Chișinău și Primăria Colonița. Costul total este de 8 milioane de lei.
Sunt amenajate cu pavaj platforme și alei, reparată intrarea principală în școală și construit un teren de sport modern.
Obiectivul este ca deja în această toamnă, în noul an de studii, cei peste 600 de elevi ai liceului să se bucure de un spațiu complet renovat, cu platforme și alei pavate, drum de acces către blocurile interioare și scări reparate.
Pentru a exclude riscul inundațiilor, în proiect sunt incluse și lucrări de reconfigurare a canalizării pluviale și drenaj.
Curtea este recondiționată în așa fel, ca festivitățile școlare să fie organizate inclusiv pe platformele interioare.
O altă componentă a proiectului este construcția pe teritoriul școlii a unui stadion multifuncțional cu zone pentru baschet, volei, fotbal și pistă de alergare.
Tot în această vară, la liceu urmează să fie renovate și patru blocuri sanitare, costurile de 400 000 de lei, vor fi achitate de Primăria Chișinău, prin DGETS.
Este un proiect ambițios care face parte din eforturile comune ale administrației locale, a școlii și Primăriei Chișinău de modernizare a instituției. Doar anul trecut, s-au încheiat lucrările la proiectul de eficientizare energetică a școlii, prin schimbarea geamurilor la toate blocurile de studii și a ușilor exterioare.
Investiția Primăriei Chișinău în modernizarea LT ”Gh. Ghimpu”, depășesc 9,5 milioane de lei.




