5cabb4e5-5dd3-4488-9be4-9b734ab687c3

Ion Ceban a semnat Dispoziția cu privire la acordarea suportului în organizarea programelor cultural-artistice în suburbii

12 mai 2026

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a semnat Dispoziția cu privire la acordarea suportului logistic și tehnic în organizarea programelor cultural-artistice care se vor desfășura în suburbiile municipiului Chișinău.

Edilul-șef al Capitalei a răspuns la solicitările venite din partea administrațiilor publice locale din suburbii pentru susținerea activităților cultural-artistice locale prin care se valorifică și se promovează folclorul național.

Astfel, Primăria municipiului Chișinău va aloca fonduri financiare, va acorda suport logistic și tehnic, în baza solicitărilor primăriilor din suburbii, pentru organizarea și desfășurarea Hramului și Zilei localității, festivalurilor și altor evenimente culturale organizate pentru locuitorii din suburbii.