7cd3a816-ff7d-4d78-a57e-ce61788e1517

PMC subvenționează anual cu un miliard de lei serviciul de transport public municipal, inclusiv cel suburban

26 februarie 2024

Aproape un miliard de lei. Aceasta este suma anuală subvenționată de Primăria municipiului Chișinău pentru Parcul Urban de Autobuze și Regia Transport Electric Chișinău, care acoperă diferența de cost dintre cheltuielile suportate și tariful la călătorie, inclusiv facilitățile de gratuitate oferite  anumitor categorii de cetățeni în transportul public municipal.  Informația a fost prezentată la ședința săptămânală a Primăriei Chișinău, din data de 26 februarie 2024.

În total, PUA deservește 33 de rute autobuz municipale, dintre care 26 pe itinerarele suburbane. RTEC 38 de rute de troleibuz, dintre care patru deservesc rutele suburbane și anume: Trușeni, Bubuieci, Durlești și Stăuceni.

Potrivit datelor prezentate la ședința PMC, în total la cele două întreprinderi municipale sunt angajați în jur de 3,5 mii de salariați.

Amintim, în perioada anilor 2019-2023, Primăria municipiului Chișinău a deschis noi rute de autobuz în suburbii și le-a eficientizat pe cele existente. Aceasta a fost posibil datorită procurării a 184 de unități, inclusiv autobuze marca ISUZU – 100 de unități noi; marca VDL – 40 de mașini; MAN – 14 autobuze; VOLVO – 4 unități; Solaris Urbino 18 – 26 de autobuze. Totodată, în această perioadă au fost procurate 95 de troleibuze noi și cu parcurs.

Numărul autobuzelor emise zilnic pe linie pe rutele municipale a crescut de la 85, în anul 2020, la 145, în februarie 2024. Dintre acestea 99 de unități deservesc rutele suburbane, iar 46 – rutele urbane. Astăzi, parcul de autobuze scoase pe itinerarele municipale este schimbat în totalitate cu mașinile procurate în ultimii ani.

Detalii, în acest articol: