13d2c7f5-2ed8-4299-8324-71a4c06b6373

Reabilitarea termică a grădiniței din Vatra, proiect susținut de Primăria Chișinău

26 septembrie 2023

Peste 180 de copii de la Grădinița nr. 193 din Vatra vor avea condiții mai confortabile pentru procesul de educare și instruire. Clădirea instituției preșcolare va fi reabilitată termic în cadrul unui proiect de investiții susținut de Primăria Chișinău și Primăria orașului Vatra.

Valoarea totală a lucrărilor de izolare termică este de peste 3 milioane de lei, dintre care contribuția Primăriei Chișinău este de 2,3 milioane de lei, iar a beneficiarului de peste 700 de mii de lei.

Primăria locală a investit în modernizarea instituției peste 3,8 milioane de lei. A fost construit un etaj la un bloc al grădiniței, ce a permis suplimentarea numărului de copii încadrați cu încă 20. De asemenea, au fost reparate pavilioanele, iar în prezent au loc lucrările de pavare a aleilor de pe teritoriul instituției.

Primarul General, Ion Ceban, a declarat, în cadrul unei vizite la această grădiniță că, datoria maturilor față de generația în creștere este să investească pentru a le oferi copiilor condiții calitative, moderne și prietenoase pentru educație.

”Le mulțumesc angajaților din sistem pentru munca și abnegația pe care o depun în efortul de a crește noua generație. Viitorul nostru depinde în mare măsură de grija și investițiile pe care le facem astăzi în copii. Copiii trebuie să crească și să fie educați acasă, lângă părinți”, a spus edilul.

În cadrul vizitei au fost transmise seturile de LEGO și DUPLO oferite cu mare generozitate UNICEF Moldova, partener al Primăriei Chișinău.

Edilul a discutat cu primarul local, Denis Dănilă, despre necesitățile investiționale pentru suburbie și despre impactul proiectelor implementate.

În patru ani, municipalitatea a alocat 12 milioane de lei pentru proiectele din Vatra. Primăria Chișinău a fost partener de investiții la proiectul de construcție a unui stadion multifuncțional, a construcției străzii Grădinilor. De asemenea, a fost cofinanțat proiectul local de construcție a rețelelor de canalizare. Datorită parteneriatului Primăriei Chișinău cu Alianța Națională YMCA, Gimnaziul nr. 51 din Vatra a fost dotat cu calculatoare.