7fd2ce97-4ff0-452d-8c5b-3ca224da2d82

Zona riverană de la Vadul lui Vodă – loc de întremare, odihnă și agrement

13 mai 2025

Potențialul turistic al municipiul Chișinău este atractiv prin istoria reflectată în clădirile de importanță istorică și arhitecturală, muzee, monumente, dar și zone de odihnă și întremare. Una dintre acestea este pe litoralul râului Nistru de la Vadul lui Vodă, unde se întinde unul dintre cele mai mari parcuri împădurite – Parcul Nistrean.

Primăria municipiului Chișinău investește constant în modernizarea infrastructurii orașului Vadul lui Vodă, inclusiv din zona riverană – un loc care îmbină perfect odihna, întremarea și sportul.

În ultimii ani, zona de odihnă a trecut printr-un amplu proces de transformare. A fost construită o nouă faleză, cu alei pavate și amenajate cu mobilier urban. Pentru turiști au fost construite mai multe zone pentru practicarea sportului: baschet, volei de plajă, tenis; au fost instalate elemente pentru antrenamentul stradal și mese de șah.

Pentru copii au fost amenajate mai multe zone de joacă.

În zona de odihnă a fost construit și un Teatru de vară, unde sunt organizate evenimentele cultural-artistice.

Pentru amatorii de plimbări în aer liber, în Parcul Nistrean au fost asfaltate peste 5 km de trotuare. De asemenea, a fost extins și modernizat iluminatul stradal.

Toate aceste proiecte au fost implementate, datorită conjugării eforturilor dintre Primăria Chișinău și Primăria Vadul lui Vodă.

Zona de odihnă de la Vadul lui Vodă trebuie să devină o adevărată carte de vizită a țării, cu un potențial turistic enorm, care atrage prin peisajul pitoresc unic și inedit.

Investițiile municipale în proiectele de dezvoltare a suburbiei Vadul lui Vodă, din 2020 până în prezent, se apropie de 32 de milioane de lei. În comun cu autoritățile locale au fost implementate proiecte de reparație și construcție a drumurilor și trotuarelor, modernizarea și amenajarea Falezei de pe litoralul râului Nistru cu alei pietonale și zone de sport și recreere, construcția sistemului centralizat de canalizare în zona Parcului Nistrean, extinderea iluminatului stradal, modernizarea transportului public de pasageri, izolarea termică, construcția unui nou acoperiș și modernizarea stadionului  la Liceul ”Ștefan Vodă”.