1756177a-15e2-41c7-81b6-a57c078fcdd7

Teren de fotbal la Vadul lui Vodă, construit cu fondurile alocate de Primăria Chișinău

29 decembrie 2025

Un teren de fotbal public a fost construit în orașul Vadul lui Vodă. Stadionul a fost amenajat, în anul 2025, cu fondurile alocate de Primăria Chișinău și Primăria Vadul lui Vodă.

Terenul de sport a devenit un spațiu accesibil pentru amatorii de fotbal de toate vârstele. Pe noul stadion public se pot antrena atât copii, cât și maturi și este un loc perfect pentru organizarea turneelor și evenimentelor sportive locale și intercomunitare.

Primăria Chișinău desfășoară un amplu program de construcție și renovare a infrastructurii sportive. Investițiile municipale s-au extins și în suburbii. Doar în ultimii ani, au fost alocate peste 40 de milioane de lei pentru construcția în suburbii a stadioanelor multifuncționale, terenurilor de sport publice, mini-stadioanelor la grădinițe, reparația sălilor de sport în școli, extinderea spațiilor workout, a pistelor pentru bicicliști și terenurilor pentru skatebourd.

Investițiile în infrastructura sportivă, înseamnă investiții într-o comunitate sănătoase și activă.