55896d87-a855-4069-a456-cde7cdeefd67

RISC: investițiile municipale pentru suburbiile Capitalei puse pe pauză din cauza respingerii de către consilierii PAS-PSRM a proiectului de buget

24 iulie 2024

Municipiul Chișinău rămâne fără buget aprobat. Proiectul bugetului municipal pentru anul 2024, în prima lectură, nu a obținut numărul necesar de voturi în Consiliul Municipal Chișinău.

Cel mai important document financiar al municipiului Chișinău a fost susținut de 24 de aleși municipali. Proiectul a fost susținut de fracțiunea MAN, PCRM, Partidul Nostru și Partidul ”Renaștere”. S-au abținut de la vot consilierii PAS și PSRM, împotriva bugetului a votat consilierul PPDA, Victor Chironda.

Potrivit proiectului bugetului municipal pentru anul 2024, veniturile generale se estimează în sumă de 7,56 de miliarde de lei, și cheltuieli în sumă de 8,2 miliarde de lei, cu un deficit de 644 milioane de lei.

Amintim, primarii din suburbiile Capitalei au venit cu un apel către CMC să voteze pentru proiectul bugetului municipal, de care în mare măsură depind investițiile pe care le face municipalitatea în proiectele de dezvoltare și modernizare a celor 18 suburbii din municipiu. Potrivit documentului, pentru suburbii erau prevăzute surse de finanțare în valoare de 120 de milioane de lei.