Locuitorii din Trușeni vor avea acces la servicii centralizate de canalizare, datorită suportului municipalității
Locuitorii din Trușeni vor avea, în sfârșit, acces la servicii centralizate de canalizare. Cu suportul municipalității în localitate a fost construită o rețea de canalizare cu o Stație de pompare, la care vor fi conectate sute de gospodării.
Costul total al lucrărilor este de 9,53 de milioane de lei, dintre care doar în ultimii trei ani, municipalitatea a alocat 4 milioane de lei.
Municipalitatea a acordat suport financiar și pentru reparația drumurilor locale. În perioada 2020-2022, pentru modernizarea infrastructurii rutiere din Trușeni din bugetul municipal au fost alocate peste 6,07 milioane de lei. Este vorba despre străzile G. Coșbuc și Vilelor.
Pentru a facilita deplasarea locuitorilor prin suburbie, Primăria Chișinău a alocat 800 de mii de lei pentru procurarea unui microbuz.
Municipalitatea a finanțat integral și proiectul de reparație capitală a sistemului de încălzire de la Grădinița nr.1. Costul total a fost de peste 1,82 de milioane de lei. Lucrările au inclus construcția unei noi instalații de încălzire cu 3 centrale termice și 2 boilere. De asemenea, au fost schimbate caloriferele în grupe și celelalte încăperi ale instituției preșcolare.
În ultimii trei ani, municipalitatea a investit în proiectele din Trușeni peste 13,2 milioane de lei.