Cruzești: trei zone de sport pentru locuitori amenajate cu suportul Primăriei Chișinău
Primăria municipiului Chișinău susține eforturile administrațiilor publice locale din suburbii în dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sportive. Anul acesta, cu suportul financiar alocat de municipalitate, în comuna Cruzești au fost amenajate trei zone de workout.
Iubitorii de sport de toate vârstele se pot antrena la orice oră pe aceste terenuri. Spațiile de fitness au fost amenajate în diferite zone ale localității, astfel ca toți amatorii să aibă acces la orele de sport.
Pentru realizarea acestui proiect Primăria municipiului Chișinău a alocat 150 000 de lei.
Tot anul acesta, municipalitatea investește în lucrările de izolare termică a clădirii bibliotecii din cadrul Complexului educațional gimnaziu – grădiniță din Cruzești.
În patru ani, din bugetul municipal au fost distribuite peste 6 milioane de lei pentru proiectele de infrastructură din Cruzești. Este vorba despre reparația străzilor și trotuarelor, construcția rețelelor de apeduct, gazificare, reparația edificiului Complexului educațional gimnaziu – grădiniță. De asemenea, comuna Cruzești, împreună cu suburbiile Tohatin și Budești, este beneficiara proiectului regional de construcție a unei Stații de pompare, pentru construcția căreia Primăria Chișinău a alocat 13 milioane de lei. Un alt proiect regional susținut de PMC pentru suburbiile Cruzești, Tohatin, Budești și Colonița este cel de gestionare eficientă a deșeurilor menajere. În cadrul acestui proiect, municipalitatea a cofinanțat construcția unui garaj pentru tehnica de salubrizare.