Băcioi
În anul de studii 2025–2026, Primăria municipiului Chișinău continuă să dezvolte serviciul educațional de program prelungit, care le permite copiilor să-și desfășoare activitățile educaționale și de dezvoltare personală într-un mediu organizat și sigur, sub îndrumarea cadrelor didactice. Viceprimarul de ramură, Angela Cutasevici, a informat că, 113 instituții de învățământ primar și secundar, inclusiv din suburbii,…
Read MoreGrădinița ”Ion Creangă” nr. 140 din Băcioi a fost redeschisă, în anul 2021, după ce a stat cu ușile închise timp de aproape trei decenii. Peste 95% din costurile suportate pentru reparația clădirii și a teritoriului grădiniței și le-a asumat Primăria municipiului Chișinău. Costurile totale pentru reparațiile necesare pentru redeschiderea instituției au fost de 19…
Read MorePrimăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Generală Educație, Tineret și Sport, a lansat Campania municipală–concurs ”Zero risipă în educație”, organizată cu prilejul Zilei Internaționale de Conștientizare asupra Risipei Alimentare. 75 de instituții educaționale – școli, grădinițe și centre extrașcolare – s-au înscris deja în competiție și, timp de trei săptămâni, vor mobiliza elevii, cadrele didactice, părinții…
Read MorePrimăria Chișinău a investit în proiectele de modernizare a Gimnaziului nr. 102 din satul Brăila, comuna Băcioi, 2 454 830 de lei. Unul dintre cele mai mari proiecte implementate cu fondurile alocate din bugetul municipal este cel de eficiență energetică: montarea unui acoperiș nou și reabilitarea termică a clădirii. Prin implementarea unei eficientizări energetice a…
Read MorePrimăria Municipiului Chișinău implementează un program dedicat cuplurilor longevive și persoanelor centenare, prin care oferă suport financiar celor care au construit, cu muncă și devotament, capitala noastră. În luna august 2025: 61 de cupluri la 50 de ani de căsnicie – câte 5700 lei; 6 cupluri la 60 de ani de căsnicie – câte 7500…
Read MorePotrivit Inspectoratului General pentru Migrație, în Republica Moldova, în perioada 01 martie 2023 – 08 septembrie 2025, sunt înregistrați 80 097 de beneficiari de protecție temporară. Municipiul Chișinău găzduiește 48 016 persoane – adică aproape 60% din totalul național. Suburbii: 16 703 Botanica: 10 150 Buiucani: 4 980 Centru: 6 433 Ciocana: 3 550 Rîșcani:…
Read More