Vadul lui Vodă: strada Pădurii reparată capital cu investițiile municipale
Un nou proiectul investițional de modernizare a infrastructurii rutiere în orașul Vadul lui Vodă, realizat cu susținerea financiară a Primăriei municipiului Chișinău.
În acest an, municipalitatea a alocat peste 3,6 milioane de lei pentru reparația capitală a străzii Pădurii din suburbie. Lucrările au inclus și construcția trotuarului pe unele porțiuni ale străzii.
De asemenea, în zona cu risc sporit de acumulare de apă după ploaie a fost amenajată și o canalizare pluvială.
Suma investițiilor municipale în dezvoltarea infrastructurii din orașul Vadul lui Vodă, în patru ani, depășește cifra de 24 de milioane de lei. Au fost susținute financiar proiectele de construcție a trotuarului, iluminatului și unei rețele de canalizare în Parcul Nistrean; amenajarea falezei de pe plajă cu zone de sport și pavarea aleii, amenajarea unui stadion și izolarea termică a Liceului Teoretic, construcția unui havuz pietonal.