ecd8efa0-481d-49f9-a84d-6dafb208cd9f

De astăzi, a fost deschisă o rută nouă de autobuz pentru locuitorii din Dumbrava

26 septembrie 2023

Locuitorii din Dumbrava, comuna Trușeni, vor avea, din data de 26 septembrie transport public municipal. Din această zi, lansăm o linie nouă de autobuz – nr. 6, care va asigura cu transport locuitorii din Dumbrava și Trușeni.

Este pentru prima dată, când prin satul Dumbrava va merge transport public municipal. În prezent, spre comuna Trușeni circulă troleibuzul nr. 34.

Decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor venite din partea locuitorilor acestei suburbii. Înainte de lansarea rutei, specialiștii de la Direcția generală Mobilitate Urbană, PUA și Primarul General, Ion Ceban, au pilotat itinerarul. De asemenea, s-a discutat cu cetățenii despre necesitatea deschiderii unei linii de autobuz, ce va merge prin Dumbrava.

Astfel, ruta de autobuz nr. 6 va avea denumirea „Or. Chișinău (str. Alba-Iulia) – sat. Trușeni”. Linia enunțată va avea următorul itinerar:

Tur – în raza or. Chișinău: str. Alba-Iulia, str. Liviu Deleanu, șos. Balcani, în raza s. Dumbrava: str. Durlești, traseul Dumbrava – Trușeni, în raza s. Trușeni: str. Doina, str. 27 August 1989 (intersecție cu str. Iuri Gagarin).

Retur – în raza s. Trușeni: str. 27 August 1989, str. Doina, traseul Dumbrava – Trușeni, în raza s. Dumbrava: str. Durlești, în raza or. Chișinău, șos. Balcani, str. Alba-Iulia.

Se stabilesc stațiile terminus pe terenul tehnologic din str. Alba-Iulia din or. Chișinău și pe str. 27 August 1989 intersecție cu str. Iuri Gagarin.