0452d160-5911-47f6-a208-0bf74e372102

Primarul General: și în acest an, prioritatea va fi asigurarea suburbiilor cu transport nou și unități suplimentare

16 martie 2023

Parcul destinat transportului public municipal care asigură inclusiv rutele din cele 18 suburbii ale Capitalei va continua să fie înnoit și în acest an. Declarația a fost făcută de Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, la evenimentul de lansare a aplicației mobile ”Tranzy”, care permite călătorilor să afle timpul exact de sosire a troleibuzului sau autobuzului în stația de așteptare.

”Mai avem de lucru în ceea ce ține de modernizarea flotei transportului public din municipiul Chișinău. În acest an, așa cum am spus, prioritatea va fi asigurarea în orele de vârf, dar și cu unități suplimentare a suburbiilor municipiului Chișinău cu transport nou, cu unități de transport suplimentare”, a declarat primarul.  

Potrivit edilului – șef, în ultimii trei ani, municipalitatea a procurat peste 300 de unități de transport, toate dotate cu aer condiţionat, prize USB şi alte opţiuni.

”De la începutul mandatului am schimbat mai mult de o treime din unitățile de transport public, care prezentau pericol pentru călători. Am suplinit numărul de unități pe rutele existente şi am creat şi rute noi”, a menționat Ceban.