Primăria Chișinău susține suburbiile în procesul de reabilitare a drumurilor locale
01 septembrie 2026
Primăria municipiului Chișinău continuă să ofere suport pentru reparația drumurilor locale din suburbii. Primarul General, Ion Ceban, a dispus eliberarea gratuită a mii de tone de beton asfaltic suprimat primăriilor din suburbii.
De astăzi, 01 septembrie, Întreprinderea municipală Regia ”Exdrupo” a început să ofere tuturor suburbiilor cantitatea de beton asfaltic suprimat, necesară pentru lucrările pe drumurile locale.
Primăria Chișinău alocă asfaltul frezat tuturor suburbiilor care au depus demersuri oficiale. Materialul este folosit pentru reabilitarea plombarea sau nivelarea drumurilor secundare și locale din suburbii.



