73826879-dbc4-45d1-b3c6-1f238a890d84

Un an de la deschiderea noii grădinițe din Sîngera: numărul preșcolarilor încadrați a crescut de șase ori

25 septembrie 2024

Peste 300 de familii din Sîngera își duc astăzi fericite copiii la noua grădiniță din oraș, deschisă acum exact un an cu eforturile consolidate ale echipei Primăriei Chișinău și Primăriei Sîngera.

În anul 2020, împreună cu primarul Valeriu Popa ne-am stabilit ca scop prioritar ca în trei ani să deschidem o nouă grădiniță modernă pentru copiii din suburbie. Am depus maxim efort, ca în toamna anului 2023 ușile noii instituții preșcolare cu 320 de locuri să fie deschise.

Din costul total al lucrărilor de aproape 54 de milioane de lei, noi am finanțat 90% din cheltuieli.

Până atunci, orașul Sîngera avea doar o grădiniță cu o capacitate totală de 55 de locuri. Părinții erau nevoiți să-și ducă copiii la grădinița din satul Dobrogea sau la grădinițele din orașul Chișinău.

Astăzi, la grădinița nr. 202 din orașul Sîngera sunt încadrați 311 copii, unde sunt angajate 43 de cadre didactice și auxiliare. Instituția preșcolară este în căutarea personalului calificat pentru a mai deschide o nouă grupă.

Primăria Chișinău felicită copiii, părinții, angajații instituției cu această aniversare. Mult succes în continuare, cu promoții care să contribuie la dezvoltarea localității și a întregii țări.

Grădinița nouă din Sîngera este un exemplu care demonstrează că pentru Primăria Chișinău sunt prioritare acțiunile îndreptate spre crearea de condiții moderne, confortabile și atractive pentru cetățeni, aici, acasă, în Republica Moldova.