99efef7b-6b4a-4e5a-8a9e-583ae1122b96

Angela Cutasevici: parteneriatul dintre UNICEF și Primăria Chișinău s-a concretizat prin proiecte valoroase pentru educație, protecția copilului, incluziune și servicii sociale

07 iulie 2025

Viceprimarul municipiului Chișinău, Angela Cutasevici, a participat la evenimentul aniversar, prin care au fost marcate trei decenii de activitate a Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF) în Republica Moldova.

Edilul a menționat că, parteneriatul dintre UNICEF și Primăria municipiului Chișinău s-a concretizat, de-a lungul anilor, prin proiecte valoroase pentru educație, protecția copilului, incluziune și servicii sociale.

”Am construit împreună soluții reale pentru copiii vulnerabili, pentru familiile refugiate, pentru adolescenți și tineri aflați în situații dificile”, a subliniat viceprimarul.

Angela Cutasevici a transmis ”Diploma de gratitudine”, semnată de Primarul General, Ion Ceban, echipei UNICEF Moldova – în semn de recunoștință a contribuției excepționale la promovarea drepturilor copilului și dezvoltarea serviciilor comunitare.

Amintim, în anul 2023, datorită parteneriatului stabilit între Primăria Chișinău și UNICEF Moldova, peste 3200 de copii din 18 instituții preșcolare din suburbiile Capitalei au primit seturi Lego, Duplo și jucării cognitive.

Acțiunea a făcut parte din Programul UNICEF pentru educația timpurie a copilului și a fost concepută pentru a oferi în grădinițe o gamă largă de activități, cum ar fi desenatul, scrisul, povestitul, exprimarea emoțiilor și altele, ajutând copiii să dobândească calități de bază și să se dezvolte în timp ce se joacă.

UNICEF, cu suportul Fundației LEGO, a achiziționat 1107 seturi educaționale pentru a facilita integrarea copiilor refugiați din Ucraina în instituțiile preșcolare din țară și în spațiile prietenoase copiilor din cadrul centrelor de acomodare pentru refugiați. Din acest lot, 844 seturi au fost alocate pentru 43 de instituții preșcolare din municipiul Chișinău, iar 263 seturi – pentru 18 instituții preșcolare din suburbiile Capitalei.